path

Conferința Științifică Internațională a Universitații Româno-Germane din Sibiu

19.11.2015

În perioada 20-21 noiembrie 2015, Universitatea Româno-Germană din Sibiu va fi gazda celei de a 15-a ediții a Conferinței Științifice Internaționale. Anul acesta, tematica științifică este focalizată pe Strategia Europa 2020 – Implicații Economice și Sociale. Nu mai puțin de 11 țări vor fi reprezentate prin cercetători de mare valoare, care vor invita auditoriul la dezbateri ample privind viitorul Europei și al tuturor cetățenilor ei.

Unitatea temei centrale este prezentă atât la nivel participativ cât și la nivel organizatoric, conferința din acest an având loc sub egida parteneriatului internațional al cărui semnatari sunt, alături de Universitatea Româno-Germană din Sibiu, Wilhelm Löhe Hochschule für Wissenschaften Fürth și Diakonie Neuendettelsau din Germania, International Management Institute (IMI-NOVA) din Republica Moldova și Universite Paris 13, Franța.

De menționat este și evenimentul inclus în cadrul Conferinței Științifice Internaționale. Domnul prof. univ. dr. Luigi-Nicolae DUMITRESCU, a oferit Universității Româno-Germane din Sibiu o mare onoare prin acceptarea decernării titului de Doctor Honoris Causa. Cadru dicatic cu o variată și importantă contribuție la fondarea și dezvoltarea universității noastre, prof. univ. dr. Luigi-Nicolae DUMITRESCU va primi titlul onorific în Ședința Solemnă a Senatului Universitar, începând cu ora 12.00.

© 2015 U.R.G. Sibiu | Toate drepturile rezervate| Termeni și condiții